Vladimir Putin l-a vizitat pe Marius Vizer la Budapesta! „Aţi adus judo-ul la cel mai înalt nivel”

Vladimir Putin l-a vizitat pe Marius Vizer la Budapesta!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vladimir Putin l-a vizitat pe Marius Vizer, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Judo, la sediul forului de la Budapesta. Momentul a fost foarte important pentru Vizer, care a fost lăudat de invitatul de seamă.

În cadrul evenimentului s-au abordat numeroase subiecte legate de judo: Academia IJF, problemele disciplinei olimpice, dezvoltarea sportului în şcoli. Pe lângă acestea, participanţii au discutat şi despre judo-ul modern şi modul în care acesta influenţează pozitiv viaţa milioanelor de practicanţi la nivel mondial.

Vladimir Putin l-a vizitat pe Marius Vizer: „Vă mulţumesc în numele fanilor”

Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse, este şi preşedinte de onoare al Federaţiei Internaţionale de Judo. Din această calitate a sa a discutat cu românul Marius Vizer, pe care a ţinut să îl elogieze:

Din momentul în care aţi fost ales președinte al IJF, în judo au avut loc multe schimbări pozitive. Modificările au făcut judo-ul mai atractiv, cu multe turnee şi evenimente noi. Judo-ul a început să devină un sport global. Aţi adus judo-ul la cel mai înalt nivel. În numele tuturor fanilor judoului doresc să vă mulțumesc pentru munca depusă”, a punctat Putin.

La rândul său, Marius Vizer a întors gestul lui Vladimir Putin: „Mulțumesc domnului președinte pentru onoarea care mi-a făcut-o. Realizările au fost o muncă de echipă. Este onoarea mea să fac parte din această echipă. De asemenea, şi dumneavoastră ați contribuit foarte mult la dezvoltarea judo-ului și inspirați milioane de judoka prin realizările din viața dumeavoastră”, a declarat Marius Vizer, conform Bihon.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de ani. Cine (și CE) era Simona, de fapt
Ce a pățit acest pensionar italian de 79 de ani, după ce s-a cuplat cu o româncă de 28 de…
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Lege pentru toți șoferii din România. INTERZIS pentru cei care trebuie să facă ITP-ul
Lege pentru toți șoferii din România. INTERZIS pentru cei care trebuie să facă ITP-ul
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×